Am revenit.
Ma framanta niste ganduri. Cred ca oamenilor le e frica sa fie extroverti. Am sunat la o manastire ca sa vorbesc cu un parinte despre o problema. Dupa ce mi s-a spus ca este ocupat, sa revin dupa-amiaza, cand am sunat din nou, o sora de pe la bucatarie mi-a zis ca parintele a murit. Am tacut brusc. Chiar am crezut ca parintele respectiv a murit. Apoi, mi-am zis ca e prea mare tacere, asa ca tre sa fie vreo gluma morbida. Dar lasand la o parte aceste aspecte, la telefon ar trebui sa fie pusi sa raspunda oameni care stiu sa vorbeasca si nu unii fara calificare, care turuie incontinuu de nu intelegi nimic si care mai dau si sfaturi gratuite. In fine, dincolo de faptul ca m-a suparat batjocura ei, m-am intors la biserica catolica astazi. Am petrecut acolo 20 de ani si nu m-am mai intors de vreo cinci. Dar azi, am hotarat ca trebuie sa ma intorc ca sa nu uit si sa repet. Ca sa vad ce trebuia sa iau cu mine in ortodoxie. Cand am intrat, m-a izbit o atmosfera greoaie. Probabil ca era in interiorul meu. Dar am inchis ochii si m-am gandit ce am simtit douazeci de ani si ce uitasem sa pun in bagaj cu mine: bucuria, deschiderea, nadejdea, simplitatea, dragostea, caldura, finetea, smerenia sau umilinta cum spun ei, sa fiu eu insami, tacerea, acceptarea, toleranta. Am venit in ortodoxie inghetata de faptul ca nu cunosteam nimic despre ea. Poate ca abia acum incep sa ma dezghet, vreau sa imi permit sa fiu eu insami. M-am uitat pe pereti dupa acel ceva. Pe pereti mi-a sarit in ochi reprezentarea Caii Crucii. Si atunci am zis Evrika. Da, si Mantuitorul a fost scuipat, jignit, batjocorit, rastignit. Nu am de ce sa ma plang. Asta uitasem sa iau cu mine, Via Crucis.
Ma doare ca nu pot comunica foarte deschis cu oamenii. In ortodoxia noastra oamenii sunt circumspecti, daca au o experienta nu o impartasesc, poate e de folos cuiva, poate careva e intr-o nevoie. Tin totul ascuns, acoperit, straniu nu e nimic, e un modus vivendi, ridica totul la nivel de secretosenie. Azi mi-am dus hainele negre la gunoi. Vorba vine, le-am pus frumos langa ghena. Am sa ma straduiesc sa nu plivesc forma, ci fondul. Degeaba port haine negre daca prin interior sunt rosie de furie sau verde de invidie. Mai bine sa imi plivesc interiorul si atunci se va imbraca frumos si exteriorul. Pentru mine batjocura unei viitoare maici a fost o durere. Durerea ca ea nu intelege nevoia si supararea celuilalt. A interlocutorului. Comunicam prin minciuni si ne oferim o iubire mincinoasa. Fara masti am fi mai fericiti. Si mai buni, poate, unii cu altii.
Multa iubire si multa vanilie!
