Reverie

Reverie
Dincolo de fiinta mea tulburata
De ganduri, incertitudini si ispite
Sunt un curcubeu in culori stralucitoare
Ascuns printre buruienile sufletului meu,
In cenusa indoielii mele profunde.
Iau in mana fiecare culoare
Una cate una
Si o scutur de colb cu grija pictorului
Care le cerceteaza consistenta si nuanta,
Le scutur de ignoranta
Si de trufia fiecareia de a se crede
Cea mai frumoasa dintre frumoase,
Si le asez cu evlavie in fiinta mea
In armonie,
Ca sa redevina rotunda faptura mea plapanda.
Ce bucurie,
Sfanta reverie!

Mai dar ce te faci cu lupii?

Am avut un weekend foarte spumos. Am calatorit in Ardeal cu alte doua prietene, doua simpatice. Initial am plecat foarte suspicioasa deoarece nu stiam cu cine las copiii, cum se vor adapta fara mine. Aveam nevoie sa fiu singura. Sa ma relaxez, da, stiu, suna egoist, si totusi am plecat dincolo de toate problemele. Calatoria care se anunta a fi anosta a fost foarte amuzanta si cred ca am ras cat pentru toti cinci anii in care nu am stiut decat sa plang. Problema care s-a ridicat a fost cea a lupilor. Vineri seara ma suna Cristina inainte sa plecam la gara ca vrea sa schimbam biletele deoarece ei ii este frica sa mearga prin munti dis de dimineata, pana a se crapa de ziua, din cauza lupilor. Ca uite ma, umbla in haita si ne mananca. Am cautat fel si fel de solutii, sa luam halci de carne cu noi si sa le lasam in urma noastra, sa ne facem o faclie, dar oare cum se face o faclie si de unde luam benzina si carpe, in final am terorizat psihic vreo cinci persoane cu problema lupilor din pustie dupa care am trecut la problema intunericului. Cristina nu si-a depasit frica de lupi, poate data viitoare. Si eu am avut un "hop", a facut taxiul pana pe serpentine si, fiindca, zic ei, sunt mai usurica, m-au rugat sa ma sui pe locul "mortului" de care am fobie. Cu chiu cu vai m-am suit, nu pot sa zic cu ce elan, in orice caz nici eu nu am trecut de hopul asta cu statul in fata. Teribil.

Poate data viitoare.

Multa vanilie si la fel de multa iubire.

Asteptare versus Asteptari

Nu stiu ce sa scriu azi. Sunt prabusita asa ca mai bine nu scriu nimic. Am avut cam multe asteptari de la oameni: de la mama sa ma inteleaga si sa fie de acord cu deciziile mele, de la tatal copiilor sa se implice mai mult, de la el sa imi raspunda cu aceeasi iubire...ce iluzii! Nu ma mai astept la nimic asa ca mai bine astept. Sunt imuna la sentimente azi. Ieri ma infuriasem, eram dezamagita, alta data m-as fi apucat de fumat, de urlat, de refuzul de a mai merge la biserica, uite ca acum nu m-au mai apucat toate astea pentru ca nu au rost. Sunt "de consum". Daca ma infurii nu se va schimba nimic, doar imi voi face rau mie personal.

Cred ca e o tactica, atunci cand nu vezi si nu stimti nimic, sa astepti. Odata eram in datorii foarte mari. Acum o sa incep sa vorbesc despre un ajutor de Sus. Susul si Josul, vasele comunicante. Aveam o datorie de 60 de milioane la banca si trebuia sa o achit intr-o singura luna. Dupa ce am apelat la toate cunostintele fara sa reusesc sa fac rost de bani, am luat o carte. Acatistul Sf. Mare Mucenic Mina. (uite ca acum imi dau singura solutiile). M-am gandit in sinea mea, stand pe canapea, ca sunt in cadere libera, ca probabil or sa imi ia casa, fie ce o fi, asa ca m-am asezat si am inceput sa ma rog. Detasat. Nu mai stiu cata credinta aveam atunci, in clipa aceea. Era o clipa de asteptare. Eram relaxata si incepuse sa nu imi prea mai pese. In secunda rupturii, a aparut solutia. Stiu ca Sf. Mina m-a ajutat. Cat am fost crispata si atasata de problema aceea, nu am putut iesi din ea. Asa ca aleg, azi ca si atunci, sa astept. Pur si simplu.

Multa rabdare. Fara tutun.

Prezenta

Prezenta

Te uitasem, Doamne
Prins intr-o rama pe perete.
Erai acolo, vesnic present,
Privindu-ma albastru, insistent,
Iar eu treceam privind destul de des
Cu nepasare
Piroanele adancite in preasfintele-Ti picioare
Si nu ma durea,
Si nu ma chema,
Sa-mi cobor in suflet imaginea Ta,
Sa te aduc iar in sufletul meu,
Pe Tine Hristoase,
Om si Dumnezeu.

Limite

Limite

In desen nu exista limite.
Copacul poate fi portocaliu
Si luna verde crud.
In iubire nu exista limite,
Iubirea nu poate exista
De aici pana aici,
Intre parametri meschini –
Ea zboara libera
Dincolo de indoieli si spini.

"Am pneumonie, doctorul mi-a zis ca n-aaaam..."

Cine nu isi aminteste de faimosul compozitor Alexandru Andries? Cu faimosul cantec "Am penumonie, medicul mi-a zis ca n-aaam'''"Am probleme cu cervicala. Sau n-am probleme cu cervicala. Medicii zic ca am deci am fost sa fac o radiografie, ce filozofie....nu ca as avea probleme din astea dar la cabinetul de radiologie era in mod surprinzator ...un radiolog. Un el. The radiologist. I-am zis ca am trimiteresi ca vreau o poza, initial o zis ca sa imi las camasa pe mine, apoi cica sa o scot. Am ramas singura in camera si mi-am scos camasa. Ce sa faci, cand te afli singura intr-o incapere anosta cu aparate in jeansi si sutien? Nu prea stiam ce sa fac cu mainile, asa ca mi le-am incrucisat. Defensiva si rusinoasa. Tipul intra si imi zice sa ma duc spre locul cu pricina. Nu m-am simtit in viata mea jenata ca azi. Si chiar nu stiu de ce. Adica, stiu. El, the radiologist, cam de statura mea, ma aranja pentru radiografie de parca eram vreo statuie, imi misca foarte incet corpul si capul si gatul, ba mi-a mai aranjat si parul cu niste gesturi foarte fine. Mai, oameni buni, am stat cu ochii inchisi tot timpul. Exact senzatia aia ca esti la balet si ai de exersat o noua miscare. Doar ca eu trebuia sa stau in nemiscare, semi-goala pana la brau de fata cu un tip care saracu' isi facea meseria. Nici cand m-am spalat in ligheanul lui Tanti Valeria nu m-am simtit asa. Bine ca am scapat. Ce lectie sa trag din asta?

Multa vanilie si multa iubire!

Dragoste curata

Dragoste curata

El, cersetorul, tine biciul
Si cainele la picioarele sale,
Il asculta umil.
Umil isi lingea ranile
Caci, el, cersetorul, in mantia sa cenusie,
Este eroul strazilor pustii, printul maidanelor,
Ce isi castiga dreptul la simpatie
Etalandu-si violenta acerba.
Pocni din bici pe bietul caine
Ars de frica,
Cenusiu si el de durerea
Care ii scufunda oasele adanc in piele.
El Cersetorul pazea biciul,
El cainele, pazea cersetorul.

Oamenii Mori de Vant

Vorbeam cu o prietena mai zilele trecute despre Don Quijote. Nobletea lui in lupta cu morile de vant. Cred ca fiecare avem morile noastre de vant. In viata mea, mama este una. Stiu ca suna intr-un fel sa iti cataloghezi mama drept o moara de vant. Este rezistenta la schimbare si la orice comentariu. Una dintre persoanele (pe care o iubesc, dealtfel) care ia totul personal. Dialogul a fost ca Stefan si Costin erau aseara foarte sumar imbracati si o intreb de ce nu ii spune doamnei care ii ingrijeste sa ii imbrace bine. Replica a fost de lemn sau de moara de vant. "Tu o platesti, tu spune-i". Eu: "Bine dar esti bunica lor, nu ai nimic de zis?" Ea: "Adica ce vrei sa spui? Nu am chef de nervii tai". Eu: "Nu am nervi, ziceam ca baietii sunt imbracati subtire". Ea: "Nu se intelege nimeni cu ei, nu vor sa asculte, sa isi puna ghetele". Eu:"O poti ruga Mariana sa ii imbrace bine". Ea: "Nu ma bag, tu esti mama lor"....si poate continua ce zic eu aici la nesfarsit. Ei cam asta numesc eu o moara de vant. Ea nu percepe mesajul meu si nici nu vrea sa il perceapa. O sun azi pe Mariana, doamna care are grija de ei - alta moara de vant: Eu:"Tanti Mariana, va rog sa ii imbracati bine pe copii, erau cam subtire ieri si era ger" Mariana: "Nu ma asculta, Gabi, fac ce vor ei, nu vor sa ia ce le dau". Eu:"Cum adica nu vor, ca au 7 si 9 ani..." Mariana: "Asa zic mereu, imi spun sa tac..."

Nu are sens sa mai continui lantul mama o da pe Mariana, Mariana pe copii, copiii...ma intreb pe cine. I-am sunat pe baieti si le-am zis sa se imbrace bine ca altfel nu mai pupa afara.

Identitate

Identitate

Mai stiu acum, dar, cine sunt,
O poveste adusa de vant
Intr-o dimineata candida de primavara,
O femeie cu gust de cireasa amara.
Invaluita in soapte de dor cristaline,
Imi port pasul usor si timid catre tine
In sopot de rauri umbrite de pini,
In mireasma curata a parfumatelor gradini.

Ochiul

Ochiul

Ochiul albastru ma privea
Cu o mireasma de Cer.
Dormeam.
Si Ii simteam bratele albe, invaluite in lumina
Asternute peste fata mea cea trista.
Stiam ca este El,
Cu gust de ploaie curata,
Mireasma aleasa de dor,
Domnul din Cer calator.