Amazing

Amazing

I found somehow amazing
the grace of your smile,

the daisies in the valley,

breathing sun for a while.

I found swiftly amazing

the grace of your cry

the willow-tree dancers,

in wind whispering why.

Why are you smiling,

Why are you crying,

What about you, what about me,

What it is going to be.

Gabriela Carmen Macelaru
Copyright ©2007 Gabriela Carmen Macelaru

Gypsum - traducere engl a poeziei "Din Gips"

Your gypsum heart has split in many things,
In two, or four, or six.
I took from the floor with my dry lips
And tied it out with white and red silken strings
In two or four or six (for I can hardly remember the mix)
Now I keep it in my hand to protect if from stain, from wounds and pain
For what if tomorrow is going to rain?
Then your gypsum heart will fall apart in a paste, a white sort of a waste
And it would become a frazzle, lost among my white and red silken strings
Tied in two, or four or six
Out of too many things.

Materna

Vreau sa stau din nou
Copil
La sanu-ti moale,
Atat de albastru si atat de curat
Ca o raza de luna,
Ca un obraz pistruiat
Si rusinos ca o fata mare
De goliciunea
Sfioasa
Inmarmurita
In caldura materna
Atat de duios daruita

Vreau sa stau din nou
Copil
In paru-ti moale,
Roscat si asa de frumos aranjat

In dantele buclate

Precum orhideele nerusinate
Pudrate cu roz
Cu galben si crem,
O cascada primitoare
Ca o raza de iubire

Infinit de curata,
Materna, Eterna.

Pauza

Sunt in pauza de scris poezie. Probabil pentru ca pe zi ce trece, omul pentru care am scris-o, ma dezamageste cumplit. E pacat ca un om cu harisma sa se piarda si sa se complaca in mediocritate. Dar daca asta ii place, faca-se voia sa. De fapt ieri ma uitam la el si ma gandeam ca nu pe acesta il iubeam, ci pe el, celalalt, care era unic. Frantura de om care a ramas nu imi mai spune nimic. Este plat, fara stralucire, fara ceva-ul acela care il facea unic. Este ingenuncheat de propriile patimi pe care ii este greu sa si le recunoasca. Ma bucur ca am avut experienta aceasta dureroasa. Pentru ca am iesit curata din ea.

Mmmm...probabil ca nici nu voi mai scrie poezii de dragoste. Voi trai dragostea la cote inalte fara sa o mai pun pe hartie.

Indraznet, nu?

Una cu furtuna

Ieri seara am vazut franturi din "Clona" pe Acasa. Nu m-am mai uitat la televizor de un an aproximativ, ba chiar cred ca este un an. Of, anul ala...si mi-a sarit in ochi o replica " atunci cand suntem in furtuna, sa inchidem ochii si sa ne facem una cu furtuna pana cand trece, sa nu ne punem impotriva. "

Uite ceva ce nu invatasem pana acum: sa ma las in voia furtunii. De fapt atunci cand esti pe val si esti cu el, sus sau jos, nu te inghite. Nu stiu ce mi-a venit sa scriu asta. Iac'asa. Cred ca ma gandeam la rezistenta omului la schimbare. Si eu reactionez la fel, desi credeam ca sunt altfel datorita meseriei pe care o practic, mai mult sau mai putin, in loc sa merg mana in mana cu schimbarea, ma opun, si cu cat ma opun, cu atat resimt efectele. De azi inainte inchid ochii si ma fac una cu furtuna pana cand trece.

Fata cu cercel de perla - Tracy Chevalier

"Imi dadea instructiuini dimineata si astepta ca ele sa fie indeplinite pana a doua zi. Dar culorile, frumoasele, rascumparau toate chinurile pe care le induram ca sa ascund ceea ce faceam. Am ajuns sa indragesc macinatul materialelor aduse de el de la spiter - oase, alb de plumb, roiba, masicot. Imi placea sa vad cat de straluctioare si de pure erau culorile pe care le obtineam. Am invatat ca daca macinam foarte fin materialele, culoarea iesea mai intensa. Grauntele brute de roiba se transformau intr-o pulbere fina, rosie si stralucitoare, si, amestecate cu ulei de in, intr-o vopsea plina de lumina. Sa faci culoarea asta si celelalte culori, era o adevarata magie. Am invatat de la el cum sa spal substantele, sa le curat de impuritati si sa scot la iveala culorile adevarate. Foloseam o serie de cochilii de scoici drept boluri si spalam iarasi si iarasi culorile, uneori de cate treizeci de ori, ca sa elimin creta sau nisipul sau pietrisul. Munca dura mult si era plictisitoare, dar cand vedeam culorile, care deveneau tot mai curate cu fiecare spalat si mai aproape de ceea ce se cerea, satisfactia era mai intensa. "

Ma gandeam si la oameni, care slefuiti de duhovnic, devin culori stralucitoare. Ma intreb acum ce culoare sunt. Poate un violet. Sau poate un oranj. Nu stiu...cu fiecare spalare devin altfel.

Revin la iubirea mea -

P.S. Maine se face un an de cand m-am desprins de iubitul inimii meie. E timpul sa spunem "good bye mourning". Punct si de la capat. Eeeei, abia de acum incolo voi regasi Paradisul Pierdut. Just watch me. Time to move out.

Asta nu inseamna ca nu il mai iubesc, ci ca il iubesc si mai mult ca inainte si acolo va ramane. Dar...adaug motto-ul: IUBESC SI FAC CE VREAU! Adica imi intind aripile. Ma asteapta o lume minunata in training.

Doing the Pizza Walk

Ma tot muncea gandul cum sa fac un exercitiu interesant. The Pizza Walk. L-am facut acum doua zile, pur si simplu din greseala. The Pizza Walk consta in faptul ca trebuie sa mergi intr-un loc specific pentru ceva si sa ceri altceva, de exemplu, la o pizzerie sa ceri o portie de hot-dog. Sau friptura, sau altceva. Ei bine, acum doua zile m-a rugat un coleg sa ii comand o pizza - la Trenta Pizza. Am sunat la 9465 si, neasteptand sa raspunda totalmente, am cerut o pizza. Era statie de taximetre. Hmmm. Am ramas fara cuvinte. Am mai sunat o data, tot la statie de taximetre. Operatoarea disperata: doamna, va dam un taxi daca doriti, nu o pizza.

Debrifuire? M-am simtit foarte bine, nici nu pot defini, atat de hazliu mi s-a parut rezultatul incat mi-a facut ziua. M-am simtit eliberata de conveniente, da, asta e cuvantul.

Just do the pizza walk! On your own! See what happens!

Succes.

P.S. Maine se face un an de cand m-am desprins de iubitul inimii meie. E timpul sa spunem "good bye mourning". Punct si de la capat. Eeeei, abia de acum incolo voi regasi Paradisul Pierdut. Just watch me. Time to move out.

La scoala

"Lui Costin, care merge la scoala

Gradinita a luat sfarsit,
Sunt de acuma mare,
In toamna voi fi scolar,
Mare sarbatoare.

Stiu sa numar, desenez,
Literele imi plac,
Si cu fiecare zi
Noi progrese fac.

Pe colegii cei mai mici
Eu ii las cu bine,
Si doresc sa ii vad scolari
Mari si buni ca mine.

Gradinita mea frumoasa,
Eu te las acum
Cu pasi repezi ma indrept
Spre al scolii drum.

Printre Soapte

Am urmat steaua in noapte
Dar ce noapte!
Sfinte soapte
Ne trimit pe calea veche,
Far' de-a magilor pareche,
Unde in staul am aflat
Pe al lumii Imparat,
Din Fecioara zamislit,
Dumnezeu Iisus iubit.

Am urmat steaua in noapte
Dar ce noapte!
Sfinte soapte
Ne murmura incetisor
A pastorilor mirare, a magilor inchinare,
Catre ieslea cea curata,
Saraca, imbietoare,
De a ingerilor dulce prezenta
Langa Preasfanta Nascatoare.


Smirna, aur si tamaie,
Daruri scumpe, daruri sfinte,
Fost-au puse Pruncului
Intr-o noapte, la picioare, dinainte
Dar ce noapte!
Caci in taina, printre soapte,
Se nastea Mantuitor,
Al lumii Izbavitor.

Din gips

Inima ta din gips
S-a sfaramat in doua
Sau patru sau sase,
Am legat-o cu snururi
Albe si ros' de matase,
Prinse
In doua, sau patru, sau sase
(Caci nu mai tin minte)
Si o tin in palma mea
Cuminte si buna
Sa o feresc de roua, ploaie, furtuna
(Caci daca maine ploua?)
Atunci inima ta din gips
S-ar transforma intr-o pasta
Cam alba, cam cimentoasa, cam lesioasa
Si ar cadea zdrelita, topita, ranita
Printre snururile mele
Albe si ros' de matase,
Prinse in doua,
Sau patru, sau sase.

ascunzis

Imi staruie in mine
Linistea ta albastra,
cu muscate rosii si albe
prinse in fereastra
curata a sufletului tau;
cu franturi de soapte calde
aidoma painii bune, un pic prea albe,
si a feliilor de pepene zemuinde,
muscate cu sete de tine,
barbatul-copil, ce traiesti in mine;
care te ascunzi printre florile tale
cu alb, si rosu-aprins in petale,
temandu-se sa paseasca
in taramul meu fermecat
de femeie-fata.

Bradul

M-ai imbratisat albastru,
Bradul meu cu coama sura,
verde, vie, parfumata,
pana in ceruri purtata
de visare, de culoare,
de zapezi stralucitoare
M-ai imbratisat cu sete,
Bradul meu de alabastru,
vis albastru, vis de seara
Bradul meu din primavara

Ancore

Ma gandeam azi in metrou la forta ancorelor. Ancora este precum reflexul conditionat la caine. Aveam un alt telefon decat pe cel actual si mama mea era 'ancorata" cu melodia Ave Maria. Facusem eu o conexiune, ca Ave Maria este sinonima cu mama. Intamplarea a facut ca azi in metrou, sa aud melodia, care evident, suna pe telefonul altcuiva. Reactia mea? Mi-am scos telefonul in viteza sa vad de ce ma suna mama. Telefonul meu era mut.

Fara comentarii.

Plictis

Pasii ma poarta

Printre florile de castan

Cazute si strivite pe strazile pustii.

Searbada ziua, ca un paun plictisit

De propriul narcisism,

Ma trage de maneca

Spre buturuga dinspre lacul

Puturos,

Pe a carei apa statuta

Plutesc doua lebede

Imaculate.

cartofii si ludicul

imi amintesc bine ca si eu aveam stimuli diferiti cand eram copil. ma straduisem alaltaieri sa gasesc un stimul pentru ca cei mici ai mei sa manance. si asa am ajuns la desene in pireul de cartofi. partea buna e ca poti manca orice doresti desenat in pireu, o masinuta, flori, pisici, tot ce gandesti, partea proasta e ca asa se termina cam repede. efectul este cel scontat. cam atat.

ma joc.

Frunze

Borges are dreptate. Poemul vine spre tine. Cam asta mi-a venit in minte ieri, tropaind prin caldura pe niste stradute in cartierul Pantelimon si vazand niste frunze visinii cazute pe asfalt:

Frunze

Frunze patate

de lumina difuza

se contureaza

verzi, galbene, grena

pe trotuarul de caramea

de amintirile

uneori cenusii

ale damelor fistichii

cu pantofi de lac

aramii

De ce mi-am vandut computerul sau Strada Cartii

Mi-am amintit ca imi place sa citesc. Nu doar un gen de carti. Si ma mai gandeam la proiectul Strada Cartii, cel care a inceput la Universitate. Interesant si probabil - inca nu stim - incitant la lecturare. Cetateanul roman nu mai citeste nimic in afara de ziarul de dimineata sau de stirile de pe net. Un navigator innascut, romanul participa la viata social economica si culturala doar pasiv, butaforic, lumea ca spectacol este imbratisata pentru ca romanului mai nou, ii e teama sa traiasca, sa iubeasca, asa ca traieste virtual, se hraneste cu emotii virtuale, cu sex virtual, cu femei si barbati virtuali, cu evenimente virtuale si as putea continua lista a la long, numai ca nu stiu daca vreau. Uite ca din aceasta cauza mi-am vandut computerul. Internetul a devenit un mod de viata care evita viata si intalnirea fata catre fata, asa de importanta pentru ca actul comunicarii sa fie total. Discutand cu prietenele mele, ele insele niste devoratoare de internet, am aflat cateva din peripetiile lor nocturne cu barca pe valurile netului, valuri in care te poti da orice esti si orice nu esti, in care poti deveni oricine si oricum, la fel ca in aventurile baronului Muechauesen - na ca m-am impotmolit in numele acestuia - si fel si fel de intamplari absolut dramatice. Ma mai gandeam eu ca proiectul acesta cu Strada Cartii poate trezi lumea din letargia proiectului Love On The Net, care, in afara de faptul ca este, asa cum am spus, dramatic, este si deosebit de periculos. Prefer sa merg pe Strada Cartii sau chiar sa gasesc la un moment dat Cartea Strazii decat sa ma irosesc pe internet. Nopti nedormite, iluzii, fantasmagorii, iubiri inexistente, dorinta de a discuta cu un adult...cred ca aici am pus punctul pe "iiii". Probabil ca oamenii doresc sa discute cu adulti, sa isi anuleze singuratatile si o fac wireless...sau in traducere libera " fara fire". E o moda stupida, la fel ca si asta cu balerinii la femei, toata lumea poarta balerinii astia a la Alice in Tara Minunilor, ridiculi, cu fundite, noduletze, dantelutze, fie ca e adolescenta, adulta, varstnica...tre sa fie in pas cu moda. Fara sa stie ca moda e cum esti tu insati. Si iar ajungem la papusa Barbie! Deci: se poarta netul, balerinii, tunsoarea bob, blondul, imaginea, imaginea, imaginea fara de imaginatie. Sau capetele fara de minte...

Cred ca am vorbit deja prea mult. Concluzia e ca sustin proiectul Strada Cartii.

Joacă

Joacă

Hai narcisule afară,
Să tragem zmeul de sfoară!
Pune-ţi haina zdrenţuită,
Galbenă, mototolită,
Din hârtie creponată,
Şi să alergam prin iarbă,
Iarba verde, iarba înaltă,
Pân’ se lasă înserarea
Peste poartă.

poezie adevarata: Descantec de ploaie - A. Blandiana

Descântec de ploaie

Iubesc ploile,

Iubesc cu patimă ploile,

Înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,

Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,

Iubesc ploile,

Iubesc cu patimă ploile,

Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,

Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,

Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.

Ştiu că-i urât să spui "Sunt cea mai frumoasă femeie",

E urât şi poate nici nu e adevărat,

Dar lasă-mă atunci când plouă,

Numai atunci când plouă,

Să rostesc magica formulă

"Sunt cea mai frumoasă femeie".

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă

Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt

Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,

Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu

Eşti departe plecat şi eu te aştept,

Şi tu ştii că te-aştept,

Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept

Şi totuşi aştept.

E-n aer miros de dragoste viu,

Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,

Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,

Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,

Şi eu te aştept.

Doar tu ştii -Iubesc ploile,

Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,

Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei...

armonie

Atunci cand suntem raniti, avem discrepante in interiorul nostru. Nu ne mai identificam cu ceea ce credem si cu ceea ce suntem. Armonia interioara este distrusa. Ma gandeam azi de ce. Pai e simplu, pentru ca atunci cand suntem raniti si suferim dupa ceva, cautam surogat, inlocuitor pentru acel ceva. Care evident ca nu ne satisface, deoarece nu este autentic. Dupa divort, vrei partener pentru ca nu poti suporta singuratatea, dupa o suferinta, vrei sa fii inconjurat de prieteni si compatimit pentru ca nu iti poti accepta starea. Uite ca oamenii au nevoie sa stea si singuri, sa isi tamaduiasca ranile, sa fie pregatiti pentru un nou start. Oamenilor le e teama de ei insisi. Cum sa faca liniste in ei, cand le este teama de cele ce ar putea starni? Cum sa isi recunoasca temerile, cand ar putea fi raniti? Si ne inconjuram de lume si facem zgomot cand de fapt ar trebui sa stam sa ne auzim dorintele, visele, tendintele... Ne inselam si apoi suferim de propria inselare, de care evident, de vina trebuie sa fie altul. Mai bine sa avem curajul sa fim verticali, sa ne asumam cine suntem si ce dorim, visele, nazuintele, proiectele, virtutile, defectele...Sa rasunam armonios pe strunele sufletului nostru.

Azi-noapte

azi-noapte

mierlele imi cantau iubirea

ascunse printre salciile pletoase,

pe malurile galbene, de rauri unduite,

in ape clare, limpezi, tumultoase.

azi-noapte

stelele imi dansau iubirea

in straluciri de albastre nestemate,

pe-al cerului val indigo, intunecat,

precum privirea cerbului fugar si speriat.

azi-noapte

pomii imi infloreau iubirea,

in mii de buchetele parfumate,

cu roz si albe fluorescente dantelate,

in iarba cu arome afanate...

azi-noapte

s-a intamplat ca te iubeam,

cu puritatea unei nopti de vara,

si doar azi-noapte mierlele cantau.

ah, dulce, delicioasa primavara...

Floral

Ma gandesc sa iti fac cadou

Genele mele de lacrimi negre,

Ce coboara pe fata-mi roz pal,

De cristal,

De opal,

De safir si coral,

Lasand o dara patata

De rimel banal,

Pur occidental.

Ma gandesc sa te incununez cu salba

Genelor mele, stralucind de lacrimi albe,

Ce imi curata fata roz-pal,

De safir si coral,

De opal,

De cristal,

Lasandu-mi o dara curata

De suras floral,

Dulce, pur oriental.

vis de iarna

Vis de iarna

Am visat ca alergam cu tine
Prin ninsoare.
Ne imbratisam cu dor, sa nu ne pierdem,
Iar tu radeai – radeai cam tare,
Cu bucuria fulgilor de argint
Ce iti inghetau pe fata,
Si chiciura marunta, zahar candel,
Depusa ciorchine in barba si mustata.
Eram doar eu cu tine,
Iubitul meu de gheata!
Si te priveam adesea fascinata
Eu, fata ta din fulgi de ciocolata,
Dorindu-mi cu nesat sa fiu mancate
De gura ta cea lacoma, acuma stransa,
Si de privirea ta cea insistenta, ninsa
Bordata doar de gene aurii...
Ah, ce de amintiri avem, mai stii?
Eram o iapa alba innaripata,
Sau poate doar o caprioara speriata
In cautarea libertatii absolute
Atata de opusa iubirii noastre mute...
Caci eu visam ca alergam cu tine
Prin ninsoare,
Eram legati in inimi – ce stransoare-
Si ce mai pot a spune?..
Ningea frumos si alb

Ningea cam tare

HRISTOS A INVIAT!

freamat culoare,

ciresi in floare,

azi e sarbatoare!

Hristos, Lumina

Inviere Divina,

sa-mpletim cununa

de iubire buna,

sa culegem flori

albe sarbatori,

pentru Domnul Viu!

sa-i aducem cant

dulce legamant

gandul nostru sfant:

Hristos a Inviat!

Pastele curat,

fericit, dorit

azi ni s-a implinit.

SE LASA DOAR TACEREA

Nu-ma-uita

mi-am pus aripile de fluture

si m-am imbracat in dantele fine,

albe, mov si pale,

ca sa vin la tine

in talpile goale,

mirosind a roua,

eu, femeie noua,

sa te vad zambind

in barba-ti stufoasa,

sa te vad plangand

in iarba cea grasa,

de multa iubire,

de dulce dorire,

sa ma prinzi in palma,

fluture de toamna,

sa ma iei cu tine,

azi si ieri si maine,

in gradina ta

de nu-ma-uita.

Respiratii

Eu te iubesc
De dincolo de geamul
Atat de transparent
Si atat de fin
Care ne separa lumile
Dar sa iti spun un secret copilaresc:
(mai tii minte ca geamurile se aburesc
de sarutul iubirii
si respiratia privirii)
Si ne putem atinge nasurile
Turtindu-le intr-o atingere fugara,
dulce, bizara,
si ne putem saruta cu dulceata
ciresilor de vara
caci geamul aburind o va spune
ca tu esti eu,ca eu sunt maine,
si ne putem saruta cu sarutul ud
ce ne e dat acum, veridic si crud
intr-o clipa mov...

Si ne putem atinge palmele induiosate

de bucuria revederii
cu mirarea inocenta a copilului
care se vede pe sine in oglinda...
caci tu, doar tu,

esti pentru mine, oglinda sufletului meu

De ziua mea

as vrea ca de ziua mea

sa primesc in dar o stea,

mica, alba, lucitoare,

ca un licurici in noapte,

printre ierburile inalte,

sa devin craiasa alba,

peste brazii din padure,

peste fragi si peste mure,

peste ciupercile sure,

cu palarii asortate,

in bulinute pictate,

peste piticii voinici,

ce stau in casute mici,

sa le spun povesti frumoase

copiilor de prin case,

care dorm acum cuminti,

in patuc, langa parinti.

Construim si daramam

Ma intreba deunazi o prietena ce mai e prin interiorul si exteriorul meu. Ce intrebare provocatoare...nu as putea spune, in interiorul meu este pace, lumina, culoare amalgamate cu durere, speranta, amintire, provocate si de evenimentul de azi. Asteptat. In interiorul casei mele, papagalii strica un cuib din paie pe care l-am cumparat pentru ei. Sistematic, fir cu fir. In exteriorul casei mele, doi porumbei, despre care am mai scris, isi construiesc o casuta. Fir cu fir. Azi am primit citatie de la tatal copiilor mei pentru partaj. Daramam sistematic, pas cu pas. Nu stiu ce voi construi, nadajduiesc ca ceva mai frumos si mai trainic.Imi doresc o casa cu un interior placut, taranesc, in care sai imi gasesc linistea. Impreuna cu baietii mei cei grozavi. Nu stiu ce voi face, unde ma voi duce, de voi avea bani sau nu, important este ca suntem impreuna. Impreuna e un cuvant tare magic. Impreuna putem face de toate, ne putem bucura, putem zambi, putem plange cat vrem, caci ne avem unii pe altii, putem construi castele, apoi le putem darama pentru a face altele si mai si...putem construi si darama relatii pentru a le relua mai frumoase si mai bune...impreuna suntem mai buni. Si pentru ca a fost o zi grea si trista pentru mine, dar o zi care trebuia sa vina, cuvintele sunt de prisos. Prefer o culoare apoasa pentru ca amaraciunea sa se dizolve.

ciocolata amara

ce dor imi e de tine, iubite,

de dupa-amiezile insolite,
parfumate de primavara
cand mancam ciocolata amara,
si vorbeam despre timp, peste stele,
despre idealurile mele
de fata-visata-si-abandonata
si cat de drag mi-e de tine, iubite,
de privirile tale strivite
de neputinta gestului de iubire
ramas inghetat in privire,
peste idealurile mele
de fata-stelara, purtata
de o iubire visata.

Iubire-culoare

aleile pietruite cu visele mele

albastre, toride si grele,

rasuna de umbra pasilor tai ascunsi,

moi si lipsiti de tropot,

de ploaia care navaleste in ropot

peste respiratia pomilor aplecati,

ce iti poarta suspinele si visarea,

in finetea fructelor abia parguite,

in iubirile nedeslusite,

si ma strigi, ma cauti, iar pierzi cararea,

imi esti peste tot si niciunde,

tu om zamislit din timide umbre,

peste fiinta mea trecatoare

precum aceasta iubire-culoare.

Libertate

cred ca noi, adultii, nu simtim libertatea precum copiii. toti copiii care vin in vizita la parintii lor aici, in firma, sunt brusc cuprinsi de dorinta magica de a alerga pe coridoarele acoperite cu mocheta verde si de a se tavali pe jos in fata oamenilor, de a face exact ceea ce le da prin cap in clipa aceea. si adultii rad si isi descretesc fruntile. pentru ca li se pare magic, pentru ca ei nu mai pot fi astfel. mi se pare absolut minunata dez-inhibitia. puterea de a fi asa cum esti si de a te accepta astfel, trairea fireasca in propriul corp, slab, gras, scund, inalt... lipsa mastilor, a convenientelor, dorinta de a spune ceea ce vrei sa spui, curajul de a o face oricum ar fi. superb, copiii sunt superbi.

Lacramioare

Astazi am fost in gradina din spatele blocului, unde este ingropat Cipi, papagalul. Era favoritul lui Costin-Anton. Se jucau amandoi si ii statea pe umar. Si-a frant gatul in zbor. Era un papagal caruia nu ii placea sa zboare, prefera colivia. Nu l-am inteles, fie i se parea efortul prea mare, fie nu stia sa zboare, fie se speria de obiectele din jur. Lui ii placea cuminte acolo. Poate ca sunt multi dintre noi carora le place in colivie. Bitzi a ramas singurica. Cred ca intr-un fel e mai fericita pentru a inceput brusc sa cante. Eu prefer libertatea. Aripile intinse. Dar nu despre papagalul lui Costin-Anton voiam sa vorbesc acum, ci despre gradina minunata din spatele blocului. Este o gradina de care nu se ocupa nimeni, pentru ca evident este in spatele blocului, asa ca lumea nu prea este interesata de aspect. Cu toate ca nimanui nu ii pasa de ea, gradina este sadita cu cele mai minunate flori: lacramioarele. Au crescut pur si simplu din mila lui Dumnezeu si astazi, cand m-am dus sa iau cateva rasaduri, m-am minunat de faptul ca crescusera in pietris, in asfalt, mai bine zis in praful din asfalt, intre gunoaiele aruncate de locatarii de la etajele superioare, in pamant neudat, in pietris. Au boboci, sunt extrem de multe, de un verde crud minunat, si vor mirosi sublim.

Si m-am dus cu gandul la nuferii din lacul noroios al lui Blaga. Poate ca si noi oamenii avem multe lacramioare printre gunoaiele fiintei noastre. Numai ca nu stim sa le scoatem la iveala.

Imi iau lacramioarele si plec.

amintiri

Râul alb, cu plete sure,
Şerpuieşte prin pădure,
Printre brazi şi stânci golaşe,
Cu greu cărare îşi face
Coboară molcom la vale,
Desfătându-se pe cale,
Întinzându-şi undele,
Printre sălcii, blândele,
Care îl primesc, pletoase,
Verde-crud şi unduioase.
Râu sur, râu pur,
Râu cu apă de azur,
Ca o viaţă care trece,
Amintirile-mi petrece.


nota bene: timpul este un rau care curge peste noi. in tinerete urca, apoi la batranete coboara spre ses, spre perceptie lina, tumultul ramane in urma.

Petrecere pe lac

Cine vine inspre lac?
Un brotac, dar ce brotac,
poarta frac
si papillon
Oac! si canta la trombon!
Pentru broscarimea toata,
Ce s-a strans pe lac in roata,
Ca sa isi sarbatoreasca
Primavara brotaceasca.
Sa te tii, ce dans, fratie,
broscute dansand o mie,
altele cantand afon
sau racnind in microfon!
Unii topaie-n livada
Sau pe varfuri stau sa vada,
Marele spectacol mare
Dat de trupa cu ghitare.
Cand se lasa inserarea,
Brotacii le dau strigarea,
Ca e timpul de plecare,

Si e vremea de culcare.

Oaaaac!

Vremea porumbeilor

La geamul-cantina de la bucataria noastra, in fiecare dimineata vin porumbeii si vrabiile. Le servim micul dejun. Imi sunt clienti fideli si ne-am creat o legatura de suflet. Copiii mei ii iubesc si se mira tot mereu de cat de maro e unul sau de cat alb este altul. Ce sa spun, de cand le punem mancare pe geam, s-au perindat multe perechi de gugustiuci si de porumbei. Perechea rotata, el alb cu negru si ea maro, si-au gasit cuib in alta parte. Nu stiu sa mai fi venit, nu i-am mai vazut. Erau cam grasuti si nu incapeau in cuib. In schimb la geamul cel mic de la camara si-au facut cuib doi porumbei asa de fini si de frumosi, precum cei din poza, amandoi sunt gris cu inel negru la gat, ea este mai micuta. Delicati, cu ochii precum boabele de piper. Cand sunt in bucatarie si imi beau cafeaua, ei deja sunt prezenti pe pervaz. Daca am uitat cumva sa le pun mancare, el, pentru ca el vine sa exploreze terenul, se uita la mine prin geam si astepta nemiscat de parca ar spune: hei, dar ce faci odata, ai uitat de noi? Imi sunt tare dragi. Mi-e tare draga bucataria noastra cu porumbei si crengi de corcodus care bat in fereastra.

Fuga in alt cant

Sufletele noastre,
Al meu si al tau,
Doua barci albastre,
Erau impreuna mereu
Legate cu firul ros' al iubirii,
O legatura mai puternica decat
Adancimile marii,
Si te simteam napadindu-ma
De o bucurie neostoita
Si te simteam umplandu-ma
De o tristete cernita,

Caci azi a fugit sentimentul
Ca o boare, ca o suflare
Precum papadia raspandita in vant
Si nu stiu daca ceva il va intoarce
Mai adanc, mai frumos, mai viu
Intr-un alt minunat cant.

Veverita - de Stefan Ciprian Constantin

Veverita mea iubita,
Vino in camera la mine
Ca sa dormim amandoi
In pernutele frumoase.
Sa te speli pe cap, pe coada
Sa iti dai pe urechiuse,
Cu parfum si cu crema de fata.
Sa te speli si pe dinti
Ca ai dintii murdari de afara,
Si te joaca cu familia noastra.

:)))))

Regasire- (tie)

Randunel speriat de iubire,

Acum sa ne mai regasim sub stele,

Si sa vibram de dragoste cu ele,

Sub freamatul acestui cer de vara.

Sa-mi mangai fruntea cu aripa-ti buna,

Din trilul tau sa-mi impletesti cununa,

Sa-mi canti cu glas de noapte si de soapte,

Ca ma iubesti si ca iti sunt departe.

Si sa scrutezi cu ochii cat e zarea

Tu sa veghezi de voi mai nimeri cararea,

Pe care in pasi de dans si joc de iele,

O ma strabat, ca sa ne regasim acum sub stele.

pulberi

merg prin codru
cu talpile goale
si rochia-mi alba
se agata de poalele tale
rasfirate, cochete,
maces rubiniu
lasat in pustiu,
ce ma chemi
si ma-ndemni
cu fruct sangeriu,
ranindu-mi
in spini mici si mii
talpile-mi albe,
si deloc umblate,
cantandu-mi iubirea
tristetea, simtirea,
strivindu-mi trairea

in pulberi de dor.

marul ud

te privesc zambind
cum musti pe furis
din marul tau cel ud,
rosu pe o parte si galben
pe de alta,

si ma uimeste

frivolitatea cu care

zeama iti curge

pe barbie.
ma trezesc gandindu-ma

ca despletita si naiva Eva
si-a savurat marul cu acelasi
gest de ingaduinta

si placere.

dim und dammerung

Borges - sigur, din nou Borges - zice ca englezescul "dim" si nemtescul "dammerung" ar fi cam la fel. Asa ca am cautat pe net fotografii cu cele doua nuante. In stanga l-am pus pe "dim" iar in dreapta pe "dammerung". Fiecare om vede culorile altfel si rezonanta cuvintelor e simtita altfel. Eu percep "dim" ca pe o lumina difuza, sa zicem lumina felinarelor care lumineaza intr-o noapte cetoasa. Pe cand "dammerung" imi apare cu nuante rosiatice, ceva de genul culorii soarelui care apune. Oricum ambele cuvinte imi sugereaza pacea si tihna dinaintea noptii. Sigur in aceasta seara ploioasa il pot simti pe "dim" in lumina felinarelor de pe Calea Victoriei, mirosul ploii si al verdetii pe care o o vad cu ochii inimii cum creste cu fiecare picatura. Natura uda. Mere ude. Mmm, ce gustoase.

Noapte buna.

P.S. Pe "dammerung" il astept la vara.

cuvinte de dor

mi-am pus iia cu altita

si am iesit la portita

cu bujor-obrajor,

si soare- rasare,

si soare- apune,

frematand a-ti spune

cuvinte de dor

doar tie, odor,

cu noaptea cu stele,

cu visele mele,

ca inima mea

e o turturea

care vrea sa doarma

doar in palma ta.

Hundertwasser si Gaudi, sau eliberarea de alienare

Liniile drepte alieneaza. Oamenii sunt un conglomerat de linii curbe, drepte, frante, de bucurii si tristeti, de alb si negru, lumina si intuneric. Sigur mai sunt oamenii-conventie, oamenii care s-au sablonat intre niste limite si se sufoca in cadrul pe care si l-au format. Ei insisi. Acei oameni nu au aripi sa zboare, nu au culori ca sa coloreze viata. Sunt niste bieti soldati uitati pe un camp de lupta inutil si decolorat, uitat in timp. Oameni-stereotip. Dar nu voiam sa vorbesc despre asta, ci despre Hundertwasser si Gaudi si bucuria de a trai. Hundertwasser Hause este o feerie, o incantare, o spuma de casa, parca e un castel facut de copii, emanand o veselie si o stare de bine pe care rar o regasesti in timpul unei zile. Este eliberarea de conventie. Imi amintesc ce bine ma simteam calcand cu talpile goale pe podeaua ondulata si cu ce drag priveam la copacii care cresteau direct din casa, iesind cu coroanele pe fereastra. Era ca si cand ar fi strigat: "hei, aici locuieste cineva viu"! Si Gaudi, cu dantelaria cocheta, imbinand linii curbe si linii frante, culori vii si triste imbinate in vitralii delicate si originale. Oamenii acestia erau liberi in mintea lor. Daruiau viata creatiilor lor, creand alt mediu ambient. Un mediu liber, eliberator de alinenarea cotidiana si de modernism.

E timpul sa imi iau aripile si plec. E tarziu.

Fericire

imi daruiesti o fericire

asemeni

celei mai pretioase perle

dintr-o scoica de sidef.

stiu ca as putea, intr-o clipa,

sa o sfaram nemilos,

si sa o las dezgolita de esenta,

si de intelesu-i ales.

o prefer, totusi, intacta si curata,

dintr-un soi

de egoism exacerbat:

anume

teama de singuratate

Vals de mai

Zanele de peste lac
Poarta par de aur moale,
Si conduri cu fir de-argit,
Rochii albe vaporoase,
Ce au largi, usoare poale.

Se coboara in alai,
Chiar din cerurile-nalte,
In poiana tainuita
Sa danseze printre soapte
Valsul florilor de mai.

Feerie, flori si ramur,
Lacul dulce clipoceste
Este pace, totul tace
De a zanelor fin murmur
Frunza pomilor fosneste.

Zorii de argint sosesc,
Vad trasuri venind agale,
Zanele pleaca razand
Se rotesc, se invartesc
Disparand discret pe cale.

Bradul si salcia

Mi-e tare dor de Techirghiol. De manastirea Sf. Maria, mai precis. De aroma de cafea discreta de dimineata, care te invaluia pe toate coridoarele. De senzatia ca nu esti singur si, desi nu vedeai pe nimeni, simteai prezenta maicilor harnice ca niste furnicute. Mi-e dor de prospetimea diminetilor de techirghiol, de aerul sarat si de brazii si de salciile din curtea pavata frumos cu pietre de rau, pe care atunci cand le vezi asa de egale, te gandesti la niste margele insirate pe ata cu rabdare. Nu tin minte sa fi vazut in alt loc brazi alaturi de salcii. El maret, falnic, stufos, tinzand cu bratele spre cer, ea umila, pletoasa, plangatoare la picioarele lui. Si imi vine in minte femeia cea pacatoasa ce a sters picioarele Mantuitorului cu parul sau. Sau poate ca daca ma mai gandesc, as putea sa o asociez si cu o Seherezada moderna, care de zeci de ani sta plecata la picioarele lui, ale bradului, si cu fiecare noapte de taina si de poveste, mai castiga o zi de soare si de aer si de vant. Si poate ca el o iubeste in taina. Poate ca nu o poate lua cu el in inaltimi si atunci o lasa sa stea in umbra lui, umila, frumosa, plangatoare, rabdatoare. Poate ca fiecare femeie ar trebui sa devina o Seherezada pentru sotul ei si atunci ar mentine vie flacara iubirii. Si poate ca fiecare femeie este o salcie...Zic si eu...

Noapte buna. Sssst!

O bataie cu margarina

Aseara la masa copiii mei au fost tare nazdravani. Stefan si-a bagat degetele in margarina si se uita mirat la ele. M-am uitat la el si radea. Imi radea in fata, ca si cand era un act de mare eroism ceea ce se intamplase. Asa ca i-am luat degetele si i le-am dat pe fata. Era plina de margarina fata lui rotunda si simpatica si bazaia cu spor. Il iubeam la maxim. Si brusc, s-a oprit din plans si m-a manjit pe fata cu margarina ramasa pe degete. L-am manjit si eu pe Costin si uite asa am sfarsit meciul egal. Bineinteles ca ne-am dus la baie unde ne-am continuat bataia cu apa, pana cand ne-am facut fleasca. M-am simtit tare bine si m-am dus cu gandul in copilarie cand stateam pe maidanul prafuit in picioarele goale si ne afundam degetele in noroi. Mamaaa, ce senzatie minunata, noroiul care iti intra printre degetele de la picioare. Dupa care faceam chiftele din noroi si le frigeam pe pietre. Copiii mei nu au experiementat asa ceva pana acum. Copiii de azi isi fac freza in oglinda de la cinci ani (!!!), se tavalesc pe jos ca nu le place tricoul x sau y, vorbesc cu "gagica", "sexi" si alte cele, de te miri de cata emancipare pe ei. Pai noi nu aveam timp de asa ceva pentru ca eram prea ocupati cu ocupatia de baza a copiilor: joaca inocenta. M-am bucurat aseara ca au putut trece bariera "imaginii de sine", si s-au contopit in cea mai mortala, cea mai fantastica, cea mai fascinanta, cea mai creativa joaca: mozolirea.

Cu bine.

Mozolicii

cum ramane cu iubirea?

Inelul Nibelungilor, aici ramasesem cu ideea. Brunhilde si Siegfried au murit pentru ca iubirea sa traiasca si sa renasca. Ma gandeam intr-o seara ca romanii nu au vreo iubire celebra. si nu au avut vreodata. Eminescu si Veronica Micle? Hmmm...nu as zice. Citisem o lucrare scrisa de un prieten bun de al meu, "Iubirea nefericita". Cartea in sine este foarte buna. Cu ce am ramas eu, cu ideea ca poporul nostru cauta sa isi aline suferinta cu surogaturi in lipsa iubirii adevarate. Ca sa ma exprim mai pe inteles, daca iti moare cainele, iti cumperi alt caine. Tipar clasic. De ce? Pentru ca m-am obisnuit sa am caine. Nu vreau sa fac extensie acestui gand caci mi se pare hilar sa zic: mi-am luat alta nevasta (sau barbat) pentru ca m-am obisnuit cu unul. In final vreau sa ajung la teama de suferinta. Nu vreau sa sufar de 'absentia', deci inlocuiesc. Romeo nu a inlocuit-o pe Julieta, oare ce ar fi spus batranul Shakespeare, ma intreb, si nici Heloise pe Abelard si nici Siegfried pe Brunhilde, nici Tristan pe Isolda .

Sa nu renuntam la iubirile noastre. Cele adevaratele.

Prietenie fara bariere

Am vazut ieri seara o scena atata de frumoasa, incat mi-au dat lacrimile: doi baietei fugeau imbracati in pijamale prin statia de autobuz de la Piata Aviatorilor. Saracuti, probabil fugiti de la vreun orfelinat din zona. In picioarele goale. Era destul de frig afara si fiecare ducea sub brat cate un catelus. Careva ii omenise cu o felie de pizza si o imparteau frateste cu totii.

O zi frumoasa!

desenele lui Stefan-Ciprian

Primul desen al lui Stefan este un melc calatorind spre soare. De ce melc, nu stiu, probabil ca o ia pe urmele mele cu Ion Barbu.

In stanga a desenat Lumina iar in dreapta Vantul. Cred ca nu m-am gandit vreodata ca lumina e mov iar vantul verde. Copiii vad lucrurile cu alti ochi. De copil :)