Viata la tara

Imi place viata la tara. Imi place sa predau la tara. Nu am nici un regret ca sunt unde sunt. Pamantul galben amestecat cu negru te elibereaza, mirosul reavan al ierbii taiate si bruma care cade dimineata sunt sanatate curata. E drept, e frig, copiii sunt nazdravani si apreciez la ei o curatie interioara, o prospetime pe care copiii din capitala le-au pierdut. Se vede ca sunt copiii campului - ii preocupa munca pamantului, grija pentru animale. Unii nu au nicio legatura cu scoala, vin doar ca sa fie prezenti si nu se supara cand mai iau cate un "scaun" deoarece stiu ca e pe drept. E destul sa iti zambeasca si iti trece supararea.

Weekendul trecut am plecat in Moldova ca sa ma relaxez. Nu am vazut plai asa frumos cum e cel moldovean, cu pajisti si dealuri line. M-am intors dupa 13 ore de mers cu autocarul atat de incarcata incat am fost in stare sa gatesc si sa scriu un articol.

Citadinismul nu mai are nici vanilie si nici iubire.

La tzara, monser!

De ce ti-e frica?

M-am trezit sa scriu acum, dupa o lunga perioada. Uneori multe lucruri zac in noi fara sa stim ca sunt acolo. M-am trezit singura, fara aproape nimeni din familia mea cea numeroasa langa mine si ieri abia, dupa atata amar de vreme am realizat frica din mine. M-am dus cu Stefan la ora de viola si citeam ceva. La un moment dat Stefan se opreste din silabisirea notelor si aud glasul doamne profesor: De ce ti-e frica sa continui fara mine? Nu trebuie sa iti fie frica.

Mi-am ridicat capul din carte si i-am spus ca acest comentariu este pentru mine. Am plecat cu intrebarea asta in inima si plangeam pe strada. Cred ca am ramas agatata in clipa in care a disparut tata, sustinatorul meu moral. Cred ca ani de zile am purtat in mine teama ca nu ma voi descurca singura cu copiii. Doar el imi spunea ca il doare in coate de mine, ca ma voi descurca. Nu stiu daca chiar credea ce spune, eu ma motivam auzind pe cineva ca mai crede in mine. Cei care nu au, nu stiu ce inseamna acest lucru. Iti trebuie curaj, speranta, nadejde si multa daruire. Apoi a disparut mama si abia acum imi dau seama ca am refuzat pur si simplu moartea ei.

Mi l-am insusit azi pe acel "nu trebuie sa iti fie frica" si merg mai departe. Poate am sa reincep sa scriu. Poate chiar am inceput. Bucurie tuturor celor dragi!

Via Crucis

Am revenit.

Ma framanta niste ganduri. Cred ca oamenilor le e frica sa fie extroverti. Am sunat la o manastire ca sa vorbesc cu un parinte despre o problema. Dupa ce mi s-a spus ca este ocupat, sa revin dupa-amiaza, cand am sunat din nou, o sora de pe la bucatarie mi-a zis ca parintele a murit. Am tacut brusc. Chiar am crezut ca parintele respectiv a murit. Apoi, mi-am zis ca e prea mare tacere, asa ca tre sa fie vreo gluma morbida. Dar lasand la o parte aceste aspecte, la telefon ar trebui sa fie pusi sa raspunda oameni care stiu sa vorbeasca si nu unii fara calificare, care turuie incontinuu de nu intelegi nimic si care mai dau si sfaturi gratuite. In fine, dincolo de faptul ca m-a suparat batjocura ei, m-am intors la biserica catolica astazi. Am petrecut acolo 20 de ani si nu m-am mai intors de vreo cinci. Dar azi, am hotarat ca trebuie sa ma intorc ca sa nu uit si sa repet. Ca sa vad ce trebuia sa iau cu mine in ortodoxie. Cand am intrat, m-a izbit o atmosfera greoaie. Probabil ca era in interiorul meu. Dar am inchis ochii si m-am gandit ce am simtit douazeci de ani si ce uitasem sa pun in bagaj cu mine: bucuria, deschiderea, nadejdea, simplitatea, dragostea, caldura, finetea, smerenia sau umilinta cum spun ei, sa fiu eu insami, tacerea, acceptarea, toleranta. Am venit in ortodoxie inghetata de faptul ca nu cunosteam nimic despre ea. Poate ca abia acum incep sa ma dezghet, vreau sa imi permit sa fiu eu insami. M-am uitat pe pereti dupa acel ceva. Pe pereti mi-a sarit in ochi reprezentarea Caii Crucii. Si atunci am zis Evrika. Da, si Mantuitorul a fost scuipat, jignit, batjocorit, rastignit. Nu am de ce sa ma plang. Asta uitasem sa iau cu mine, Via Crucis.

Ma doare ca nu pot comunica foarte deschis cu oamenii. In ortodoxia noastra oamenii sunt circumspecti, daca au o experienta nu o impartasesc, poate e de folos cuiva, poate careva e intr-o nevoie. Tin totul ascuns, acoperit, straniu nu e nimic, e un modus vivendi, ridica totul la nivel de secretosenie. Azi mi-am dus hainele negre la gunoi. Vorba vine, le-am pus frumos langa ghena. Am sa ma straduiesc sa nu plivesc forma, ci fondul. Degeaba port haine negre daca prin interior sunt rosie de furie sau verde de invidie. Mai bine sa imi plivesc interiorul si atunci se va imbraca frumos si exteriorul. Pentru mine batjocura unei viitoare maici a fost o durere. Durerea ca ea nu intelege nevoia si supararea celuilalt. A interlocutorului. Comunicam prin minciuni si ne oferim o iubire mincinoasa. Fara masti am fi mai fericiti. Si mai buni, poate, unii cu altii.

Multa iubire si multa vanilie!

Octombrie 2009 - Redeschid blogul

suntem in 22 octombrie. m-am gandit sa redeschide blogul. poate totusi mai e ceva de spus. dincolo de necuvinte.

Incheiere

Mama mea naturala, Lia, a murit dupa trei saptamani de chin, la reanimare. Lectia de viata este ca oamenii trebuie sa se iubeasca si sa se inteleaga dincolo de orice disensiune. Cuvintele imi sunt grele. O iubesc si tare voiam sa ma accepte asa cum sunt. Pe mine, fiica cea risipitoare.

Cu aceasta, blogul meu se inchide.

Mama mea - Prodromita

"Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,şi iată,
m-am trezit că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc."

Sunt multe lucruri care ne ranesc in viata. Pe unii cuvintele, pe altii faptele, unii iarta mai usor faptele decat cuvintele. Care dor si care raman. Mama mea nu poate uita cuvintele. Cuvintele mele. Eu pot uita cuvintele ei. Cred ca sunt mame cu fiice nepotrivite. Mame care uita ca fiicele lor sunt ALTFEL. ALT FEL. Alta mancare, alt aluat. E ca si cand ai vrea sa faci cu aluat de cozonac taitei de supa. Nu cred ca ies rai, cred ca ies diferiti si nepotriviti. Eu sunt un aluat de taitei cu care mama mea a vrut sa faca un cozonac. Asemanator cu ea. Uite ca am iesit ALTFEL. Diferita. Daca nu poti accepta diferenta, te ranesti. Incepi sa arunci cu cuvinte. Cuvintele taie. Astfel ca, dupa a treia incercare de a o aborda pe mama mea pur si simplu cu un telefon ca sa vad ce mai face, m-am izbit de icebergul din ea. Asa ca renunt. Azi renunt la mama mea. Dumnezeu sa o binecuvanteze si sa o aiba in grija Sa. Eu si copiii mei mergem mai departe cu Maica Domnului. Care nu face diferente intre copiii Ei si pe care ii accepta asa cum sunt. Diferiti. Rai. Nerecunoscatori. Iubitori. Indiferenti. Caposi. Blanzi. Harnici. Delasatori. Unici.

Pentru ca si Ea e unica.

Daca nu va iubesc mamele voastre, daca nu va accepta, sa nu uitati ca avem o Mama toti. Maica Domnului.

Va imbratisez cu multa vanilie si la fel de multa iubire.

Where People are Talented

It is a different world there, where people are talented. Do you have a special talent? Use it. Do you feel special because of a little thing you can do it? Do it. People succeed there, where they are talented. TALENT use the TALENT within yourself. Let it come out of you, like oil on the water surface. Do not let anybody suffocate your dream, your life, your real you. Put it down on the paper and say: I HAVE A TALENT AT....and be yourself. Follow your talent.

Plant a seed and think of it as of your talent. See it growing. Water it. Find find for yourself. Just BE YOURSELF. No matter what.

Nice weekend. With vanilla flowers.