La geamul-cantina de la bucataria noastra, in fiecare dimineata vin porumbeii si vrabiile. Le servim micul dejun. Imi sunt clienti fideli si ne-am creat o legatura de suflet. Copiii mei ii iubesc si se mira tot mereu de cat de maro e unul sau de cat alb este altul. Ce sa spun, de cand le punem mancare pe geam, s-au perindat multe perechi de gugustiuci si de porumbei. Perechea rotata, el alb cu negru si ea maro, si-au gasit cuib in alta parte. Nu stiu sa mai fi venit, nu i-am mai vazut. Erau cam grasuti si nu incapeau in cuib. In schimb la geamul cel mic de la camara si-au facut cuib doi porumbei asa de fini si de frumosi, precum cei din poza, amandoi sunt gris cu inel negru la gat, ea este mai micuta. Delicati, cu ochii precum boabele de piper. Cand sunt in bucatarie si imi beau cafeaua, ei deja sunt prezenti pe pervaz. Daca am uitat cumva sa le pun mancare, el, pentru ca el vine sa exploreze terenul, se uita la mine prin geam si astepta nemiscat de parca ar spune: hei, dar ce faci odata, ai uitat de noi? Imi sunt tare dragi. Mi-e tare draga bucataria noastra cu porumbei si crengi de corcodus care bat in fereastra.
No comments:
Post a Comment