Duminica am fost la teatru cu baietii mei. Bineinteles ca am un comentariu. Cred ca parintii ar trebui sa mearga mai des la teatrul de copii pentru ca ai asa, cate o revelatie, extraordinara. Am urmarit cu atentie nu piesa in sine, care a fost regizata destul de slab, ci reactia publicului pitic. Public elitist si capricios, mare mancator de chipsi. Nemultumiti de faptul ca Bestia, redata aici in culori naturale, pe scena purta un costum mov. Pai greu sa le explici ca "uite mamica, regizorul a avut o idee originala" sau "nu au gasit alt material". Ei, spectatorii cei mai mici, nu inteleg si percep orice abatere de la filmul original. Dar nu asta m-a frapat si m-a amuzat totodata, ci un alt fapt. La final, Bestia se transforma intr-un print minunat, cu plete aurii, visul oricarei fete. Totusi, micii critici au urcat pe scena la aplauze bisate cu flori, cu multe flori pentru Frumoasa. Ea era personajul pozitiv. Printul nu a primit o singura floare. Se simtea jenat. De unde m-am gandit ca pentru ei, personajul negativ devenit acum pozitiv, de fapt tot negativ ramane. Adica, acceptam printul si nu si bestia.
Sau ca sa il parafrazez pe Bebe Mihaescu in comentariul sau la Povestea Porcului, acceptam printul si nu si porcul. Porcul, Bestia, ia uite ce de conotatii urate. Pe de alta parte, si personajele feminine au umbririle lor: de obicei "alea relelele e si urate, ca e mai multe": : surorile vitrege, mastera, zana cea rea, vrajitoarele... In piesa de fata, cele doua surori erau doua papusi urate, urate fiind un cuvant minunat, erau absolutamente hidoase. Fara suflu. De aici tragem concluzia ca ca femeile frumoase sunt si bune? Ca uratele sunt rele? Hmmm. Nu stiu. Ma gandeam ca ar fi un nou subiect.
Bun de rumegat.
No comments:
Post a Comment