aleile pietruite cu visele mele
albastre, toride si grele,
rasuna de umbra pasilor tai ascunsi,
moi si lipsiti de tropot,
de ploaia care navaleste in ropot
peste respiratia pomilor aplecati,
ce iti poarta suspinele si visarea,
in finetea fructelor abia parguite,
in iubirile nedeslusite,
si ma strigi, ma cauti, iar pierzi cararea,
imi esti peste tot si niciunde,
tu om zamislit din timide umbre,
peste fiinta mea trecatoare
precum aceasta iubire-culoare.
No comments:
Post a Comment