Nu stiu ce sa scriu azi. Sunt prabusita asa ca mai bine nu scriu nimic. Am avut cam multe asteptari de la oameni: de la mama sa ma inteleaga si sa fie de acord cu deciziile mele, de la tatal copiilor sa se implice mai mult, de la el sa imi raspunda cu aceeasi iubire...ce iluzii! Nu ma mai astept la nimic asa ca mai bine astept. Sunt imuna la sentimente azi. Ieri ma infuriasem, eram dezamagita, alta data m-as fi apucat de fumat, de urlat, de refuzul de a mai merge la biserica, uite ca acum nu m-au mai apucat toate astea pentru ca nu au rost. Sunt "de consum". Daca ma infurii nu se va schimba nimic, doar imi voi face rau mie personal.
Cred ca e o tactica, atunci cand nu vezi si nu stimti nimic, sa astepti. Odata eram in datorii foarte mari. Acum o sa incep sa vorbesc despre un ajutor de Sus. Susul si Josul, vasele comunicante. Aveam o datorie de 60 de milioane la banca si trebuia sa o achit intr-o singura luna. Dupa ce am apelat la toate cunostintele fara sa reusesc sa fac rost de bani, am luat o carte. Acatistul Sf. Mare Mucenic Mina. (uite ca acum imi dau singura solutiile). M-am gandit in sinea mea, stand pe canapea, ca sunt in cadere libera, ca probabil or sa imi ia casa, fie ce o fi, asa ca m-am asezat si am inceput sa ma rog. Detasat. Nu mai stiu cata credinta aveam atunci, in clipa aceea. Era o clipa de asteptare. Eram relaxata si incepuse sa nu imi prea mai pese. In secunda rupturii, a aparut solutia. Stiu ca Sf. Mina m-a ajutat. Cat am fost crispata si atasata de problema aceea, nu am putut iesi din ea. Asa ca aleg, azi ca si atunci, sa astept. Pur si simplu.
Multa rabdare. Fara tutun.
No comments:
Post a Comment