Nu mai vreau sa fiu Indira Ghandi

Discutam ieri cu o prietena despre copilaria mea. Imi amintesc ca nu imi doream niciodata sa fiu printesa cand ma jucam. Nu eram frumoasa. Rolul acestea era pentru verisoara mea, acum actrita. In schimb, ma fascina un personaj feminin puternic, mana de fier a Indiei pe atunci, anume Indira Ghandi. Tin minte ca ma imbracasem intr-o rochie galben, sigur, doar ce alta culoare, si cantam cantece indiene. Vara mea, acum actrita, mai joaca roluri de printese, eu, un personaj anume, nu imi mai doresc sa fiu Indira Ghandi. Dar in toata adolescenta mea am fost fascinata de femei puternice: Emma Harte, Margaret Thatcher, Indira Ghandi, Evita Peron. Si iar ajung la Argentina si la Jose Luis Borges. Toate numele astea parca au o incantatie anume: E-vi-ta Pe-ron, In-di-ra Ghan-di...Acum se poarta papusa Barbie. Grea trecere. Nu mai vreau sa fiu Indira Ghandi, dar credeti-ma, nici papusa Barbie. Le povestesc baietilor mei ca papusa Barbie e o minciuna. Sex simbolul secolului nostru si nici macar, fiindca nu are rezonanta unei personalitati ca cea a actritei Marilyn Monroe. Marilyn Monroe - un mit real. B arbie - un mit in plastic. Cand eram copil se gaseau fel si fel de papusi si aveam o papusa africana pe care o iubeam la nebunie. Nu pentru ca mi se parea altfel, ci pentru ca nu era printesa. Era o papusa normala, cu care puteai arunca in tarana cat voiai, ca ea nu se supara, care putea sa stea goala in namol si sa suporte sa i se taie parul. Era papusa de toate zilele, la bine si la greu, tarata si aruncata de colo-colo. Cred ca de fapt papusa cea de ciocolata m-a invatat sa iubesc. Nu era pretentioasa. Cred ca femeile care nu sunt pretentioase au devenit o raritate. Cred in femeile adevarate si in barbatii adevarati, care cine stie pe unde mai sunt. Dar va asigur ca sunt.

Iar nu stiu cum am ajuns de la Nichita cel blond, copil, la Indira si papusa Barbie. Ma fura cuvintele...