Sala de asteptare: mi se pare un cuvant greu asteptare.
Poate sa insemne o mie de lucruri si scenarii din cele mai variate. Poti face scenarii bune sau scenarii rele, cand pur si simplu asteptarea este o stare de tacere.
Ca sa il citez pe un prieten bun si coach, Ioan, universul vorbeste.
Voiam sa plec la Sibiu intr-o dimineata torida de vara. Intr-un stil propriu si personal, nu ma interesasem daca s-a schimbat orarul curselor, astfel ca am poposit pe un peron gol, in intuneric, la 3 dimineata, in autorgara Militari ASTEPTIND. Ce? Cursa de la ora 4.
Cum era destul de racoare, am decis sa intru in sala de asteptare. Eram obosita si indoita de faptul ca voi pleca in calatorie. Incepusem sa fac scenarii: cum o sa fie, daca o sa fie. Brusc, vine un omulet simpatic cu ochelari si imi spune ca s-a anulat de mult timp cursa de 4 dimineata cu Transmixtul. Am hotarat sa ASTEPT in continuare. Si sa ma rog. Ma tot rugam la Dumnezeu sa imi dea un raspuns de ce anume sa fac, sa raman pentru o cursa sau sa plec. Deodata am inceput sa ma uit in jurul meu si sa vad diferite etichete pe pereti, pe care pana atunci nu le observasem: (fumatul) OPRIT, (accesul) INTERZIS, ANULAT. Intuitia imi spunea ca nu voi pleca. Am decis sa mai stau la cursa de la 06:30 pentru Horezu si sa iau o decizie in functie de ce se va intampla atunci. Pe loc.
A venit si cursa de Horezu si in urma discutiei cu soferul, mi-am dat seama ca nu aveam destui bani pentru calatorie. M-am intors in parcul de langa metrou, mi-am luat o cafea si m-am asezat pe o banca. Era frumos, incepea sa se vada soarele. M-am gandit ca, daca nu e azi, va fi altadata. Si a fost. A doua zi.
De atunci ASTEPT fara sa mai fac scenarii. Scenariile ne otravesc mintea si viata.
Multa vanilie si multa iubire intotdeauna!
No comments:
Post a Comment